ROCA Industry l-a recrutat de la producătorul de acoperişuri Bravo Europa pe Ştefan Szitas pentru rolul de COO

Autor: Alina-Elena Vasiliu 13.07.2023

În trecut, el a fost responsabil de proiecte de investiţii de peste 100 de milioane de euro pentru unul dintre cei mai mari jucători din sectorul energetic sud-est european, OMV Petrom.

ROCA Industry, holdingul de materiale de con­strucţii care face parte din porfoliul ROCA Investments, l-a numit în rolul de COO pe Ştefan Szitas, cu experienţă de peste 16 ani în producţia şi distribuţia de materiale de construcţii la nivel european, dezvoltarea şi implemen­ta­rea de strategie logistică în industria de petrol şi gaze în Europa de Est şi im­plementarea de proiec­te majore de investiţii.

Anterior acestei po­ziţii, Ştefan Szitas a fost di­rector operaţional al unui holding de materiale de construcţii cu sediul în Viena, cu responsabilităţi de dezvoltare şi imple­men­tare a strategiei ope­ra­ţionale a grupului atât pe direcţia de producţie, cât şi pe cea de distri­bu­ţie, la nivel european. Po­trivit profilului său de LinkedIn, este vorba des­pre Bravo Europa, pro­du­cător de acoperişuri.