Un autoturism a luat foc pe autostrada A2

Autor: Andreea Tobias 15.07.2023

Un autoturism a luat foc în mers pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Vizibilitatea este scăzută din cauza fumului.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 39, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi, un autoturism a luat foc în mers.

Nu sunt victime.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe banda 1 a sensului de mers către Capitală.

Vizibilitatea este scăzută din cauza fumului, la faţa locului intervin echipaje ISU. Valorile de trafic sunt uşor ridicate.