Analiză ZF. Numărul cabinetelor stomatologice a crescut cu 25% într-un deceniu, până la peste 16.300 de unităţi în 2022

Autor: Georgiana Mihalache 21.07.2023

Inclusiv în 2020, la debutul pandemiei, când pentru două luni clinicile stomatologice au fost închise, au apărut circa 100 de noi cabinete, în ciuda situaţiei incerte din piaţă.

În ultimii zece ani au apărut peste 3.400 de noi cabinete stomatologice, potrivit datelor de la Statistică, astfel că numărul acestora a ajuns la 16.300 în 2023.

Domeniul stomatologiei a avut o evoluţie dinamică în ultimii ani, fiind unul majoritar privat, cu doar câteva zeci de cabinete în administraţia statu­lui, în general în şcoli. Investiţia într-o clinică dentară poate începe de la câ­teva sute de mii de euro, până la peste 1 mil. euro, în funcţie de echipa­men­tele şi dotările clinicii.