Volumul tranzacţiilor cu Bitcoin atinge minimul ultimilor cinci ani. „Volumele de tranzacţionare scad pe măsură ce investitorii de retail pleacă”

Autor: Valeriu Dănilă 29.08.2023

Volumul de tranzacţionare Bitcoin a atins cel mai scăzut nivel al ultimilor cinci ani în această lună, deoarece investitorii continuă să aştepte motivele pentru a reveni pe piaţă, scrie CNBC.

Începând cu 26 august, volumul de tranzacţionare al criptomonedei pe toate exchangeurile a ajuns la 129.307 BTC, conform CryptoQuant. Pe 12 august, a atins 112.317 BTC, cel mai scăzut nivel din 10 noiembrie 2018. Acesta este mai jos cu 94% faţă de maximul din martie de 3,5 milioane BTC.

„Volumele de tranzacţionare scad pe măsură ce investitorii de retail pleacă”, a declarat Julio Moreno, şeful de cercetare la CryptoQuant. „Acest lucru s-a întâmplat în 2022 la majoritatea exchangeurilor. Pe măsură ce avansăm în bull market, volumul tranzacţiilor ar putea creşte”

Preţul bitcoin este în creştere cu 57% de la începtul anului şi se situează la aproximativ 26.100 USD, conform Coin Metrics.

Presiunea autorităţilor de reglementare din SUA asupra industriei cripto, combinată cu sfârşitul crizei bancare i-a îndepărtat pe traderi, nemaiavând niciun motiv să se întoarcă.