Vertiv România, furnizor de soluţii de infrastructură digitală critică şi servicii de suport IT, a avut afaceri de peste 16,5 mil. euro în 2022, plus 27%

Autor: Alexandra Cepăreanu 04.09.2023

Vertiv România, companie care furnizează soluţii de infrastructură digitală critică şi de continuitate şi servicii de suport IT&C, a închis anul 2022 cu afaceri de peste 16,5 milioane de euro (81,9 mil. lei), înregistrând o creştere de aproape 27% faţă de anul precedent, când businessul s-a situat la peste 13 milioane de euro (64,6 mil. lei), arată datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Pe parcursul anului trecut, compania şi-a majorat şi profitul net, arată sursa citată anterior. Astfel, la finalul anului 2022 compania cu sediul central în Cluj-Napoca a raportat un profit net în valoare de 1,2 milioane de euro (6,1 mil. lei), în creştere cu aproximativ 45% comparativ cu anul 2021.