Fabrice Cambolive, Renault: Urmărim România, care este un exemplu bun în Europa cu Rabla Plus. România a fost o şcoală bună, unde avem de la producţie la vânzare

Autor: Bogdan Alecu 13.09.2023

Fabrice Cambolive, CEO al mărcii Renault, care între 2009 şi 2011 a condus Renault-Nissan România, se aşteaptă la o creştere a cererii pentru maşini electrice odată cu lansarea de noi modele, precum Renault Scenic, iar România este un exemplu în Europa datorită bonusului oferit prin programul Rabla Plus.

Bugetul anunţat pentru programul Rabla Plus, prin care este casată o maşină veche şi este oferit un bo­nus de 10.000 de euro la achiziţia uneia noi electrice, a urcat la 780 mil. lei, potrivit anunţului din martie 2023, iar datorită programului vânzările de maşini electrice s-au dublat an. Estimările pentru 2023 indică un plus de 70%, la aproape 20.000 de unităţi.

„Urmărim România de la Paris deoarece programul Rabla Plus este unul care ajută piaţa maşinilor electrice, este un bun exemplu pentru a face schimbarea. România a fost o şcoală bună din multe motive, inclusiv pentru că acolo am văzut pentru prima dată Dacia Duster. În cultu­ra organizaţională este important să ai în aceeaşi ţară şi uzina şi clienţii - să ai prezenţă industrială şi comercială deoarece gestionezi mai bine întreg lanţul. Mai mult, cu trei mărci avem peste 40% cotă de piaţă“, a spus Fabrice Cambolive.