Investiţie de 92 mil. euro pentru construcţia unui spital de boli respiratorii la Iaşi

Autor: Laurentiu Cotu 18.09.2023

Consiliul Judeţean Iaşi a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia viitorului spital de boli respiratorii, pe o suprafaţă de peste 42.000 de metri pătraţi şi cu o capacitate totală de 350 de paturi, investiţia ridicându-se la aproape 458,5 mil. lei (92 mil. euro), fără TVA.

Licitaţia a fost lansată cu clauză suspensivă, Consiliul Judeţean Iaşi urmând să acceseze fonduri europene în cadrul Programului Sănătate (POS) 2021-2027, linie de finanţare gestionată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi care se află, la acest moment, în etapa de lansare a apelurilor de proiecte.

’’Încercăm să obţinem finanţare pe POS, iar una dintre condiţiile care va fi în ghid este punctarea suplimentară a faptului că licitaţia este în derulare. Evident, va putea fi punctat suplimentar şi dacă avem contractul în curs de semnare. (…) Aşteptăm de la o zi la alta avizul de oportunitate emis de Ministerul Sănătăţii, o procedură ex ante stabilită de Guvern. Ministerul Sănătăţii evaluează proiectul pentru a da undă verde în momentul când va fi depus pe POS, la apariţia ghidului’’, a declarat Marius Sorin Dangă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean IaşI, într-un comunicat de presă.

Actualul Spital de Pneumoftiziologie din Iaşi funcţionează în patru clădiri vechi şi cu un grad ridicat de uzură.