Radu Hanga, preşedinte BVB: S-ar putea ca lichiditatea să fie mai mult rezultatul celor care se joacă decât al celor care investesc pe termen lung

Autor: Alex Ciutacu 22.09.2023

Investiţia la bursă este considerată şi de unii oameni drept „o joacă”, iar lichiditatea ar putea fi dată mai mult de cei care „se joacă” decât de cei care investesc pe termen lung, a explicat Radu Hanga, preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul conferinţei ZF Piaţa de Capital 2023.

„Dacă mă întrebai acum 15-20 de ani spuneam că văd şi eu investiţiile ca fiind ceva foarte serios, că investiţia nu este un joc, că trebuie făcută după o analiză serioasă. Acum, când te uiţi la componenta de lichiditate, îţi dai seama că în piaţă sunt şi oameni care se joacă. Jocul nu este ceva negativ. Noi ne-am născut şi am crescut jucându-ne şi s-ar putea ca faptul că noi disociem investiţia de joc să nu ne ajute. S-ar putea ca lichiditatea să fie mai mult rezultatul celor care se joacă decât a celor care investesc pe termen lung”.

Semnalul dat de şeful Bursei de la Bucureşti este unul neaşteptat, în contextul în care piaţa de capital locală s-a dezvoltat în ultimii ani printr-o retorică în care s-a pus accentul hotărât pe termenul „a investi”, în locul termenului „a juca” la bursă. 

Alte declaraţii: