Adrian Tănase, BVB: Suntem pe ultima sută de metri cu lansarea Contrapărţii Centrale, care va da posibilitatea implementării unor strategii de investiţii pentru a multiplica lichiditatea din piaţă

Autor: Alex Ciutacu 22.09.2023

Procesul de înfiinţare şi operaţionalizare a Contrapărţii Centrale (CCP) din România a intrat pe ultima sută de metri, documentaţia fiind deja depusă, a explicat Adrian Tănase, CEO al BVB şi preşedinte CCP, în cadrul conferinţei ZF Piaţa de capital 2023.

„Nu vreau să mai înaintez termene, dar pot să vă spun că suntem pe ultima sută de metri, având toată documentaţia depusă la autorităţi. Autorizarea va veni dinspre ASF, dar vom fi şi sub BNR ca autoritate de reglementare şi supraveghere”.

El a amintit că CCP trebuie autorizată şi de un colegiu al ESMA (European Securities and Markets Authority), care a fost deja format.

„CCP este autorizat şi cu o buclă la nivel de ESMA, la nivel european, spre deosebire de alte instituţii, cum ar fi un Depozitar Central sau o bursă autorizată exclusiv local. În cadrul CCP există şi o buclă, un colegiu la nivelul ESMA, care este deja constituit şi care va fi convocat. Suntem cu documentaţia la zi, aşteptăm următoarea comunicare cu autorităţile, sperăm să se întâmple cât mai repede”.

În cadrul evenimentului, ZF a ridicat întrebarea „De ce bursa din Ungaria, spre exemplu, este mult mai lichidă decât cea din România?”. Adrian Tănase spune că Ungaria are mai multe produse şi arată din nou spre CCP.

„E foarte simplu, pentru că au mai multe produse. (...) Asta ne lipseşte, investitori specializaţi, investitori de tip hedge fund, investitori care să implementeze strategii de investiţii pe termen scurt, care creează lichiditate. Lichiditatea nu este creată de investitorul de tip buy and hold, de investitorul de tip fond de pensii, de investitorul care economiseşte pe termen lung. Lichiditatea şi bursele au fost inventate de investitori specializaţi, investitori care vor nu să speculeze, ci vor să închidă anumite gap-uri, între preţul pieţei şi preţul real al acelei pieţe”

Alte declaraţii: