ZF Bankers 2023. Codruţa Furtună, Allianz-Ţiriac Asigurări: Este în continuare o bătălie pentru resurse în bancassurance, pentru că băncile au preocupările lor proprii

Autor: Alex Ciutacu 03.10.2023

♦ Bancassurance-ul poate oferi băncilor oportunitatea unei interacţiuni constante şi recurente cu clienţii.

Produsele de tip bancassurance devin mai populare în România, însă piaţa se confruntă în continuare cu o bătălie pentru resurse, întrucât băncile îşi concentrează deja eforturile în alte direcţii, a explicat Codruţa Furtună, CSO la Allianz-Ţiriac Asigurări, în cadrul conferinţei ZF Bankers Summit 2023.

„Bancassurance a însemnat o poveste de iubire din Franţa în care băncile au găsit o soluţie de a externaliza riscul de creditare către asigurători. Ne-au dat acces la portofoliu şi am scalat businessul datorită băncilor şi le mulţumim pentru acest lucru. Este în continuare o bătălie pentru resurse în bancassurance, pentru că băncile au preocupările lor proprii“, a spus reprezentanta Allianz-Ţiriac la evenimentul care s-a desfăşurat spre finalul lunii iunie.

Piaţa din România are în continuare potential de creştere, în contextul în care la nivel european bancassurance s-a dezvoltat mai mult. Piaţa poate creşte atât pe asigurări de viaţă, cât şi pe asigurări opţionale.