Cum se tranzacţionează acţiunile OMV, acţionarul majoritar al Petrom, la Bursa de la Viena: minus 10% în 2023, sub indicele de referinţă. La Bucureşti, OMV Petrom are plus 33% în acelaşi interval

Autor: Eduard Ivanovici 13.10.2023

Acţiunile grupului energetic OMV, proprietarul Petrom în România, înregistrează de la începutul anului o scădere de 10% pe piaţa austriacă de capital, arată datele MarketWatch. Prin compa­raţie, indicele ATX al Bursei de la Viena este pe plus cu 0,5% în această perioadă.

Evaluată la 14,5 miliarde de euro, compania austriacă a înregistrat în prima jumătate a anului venituri din vânzări de circa 20 de miliarde de euro la nivel consolidat, cu 35% sub nivelul din S1/2022 pe fondul preţurilor mai mici din piaţă.

De asemenea, rezultatul ope­raţional CCS – unul dintre principalii indicatori urmăriţi de companie, care reprezintă veniturile nete, luând în considerare creşterea sau scăderea cheltuielilor – a ajuns la 3,26 miliarde de euro, în scădere cu 41% an/an din cauza evoluţiei negative a două din trei segmente de business: energie, urmată de produse chimice şi materiale.

Divizia de combustibili şi materii prime a înregistrat în acest sens o creştere de 10% la 865 de milioane de euro. Datoriile nete s-au redus totodată cu 33,% la trei miliarde de euro, reiese din raportul societăţii.