ZF Live. Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO, CITR: E multă lipsă de performanţă şi o presiune foarte mare din perspectiva indicatorilor financiari, dar şi o stabilitate pe cashflow

Autor: Alexandra Matei 10.11.2023

♦ Astăzi, 10.000 de companii româneşti cu active de peste un milion de euro sunt în risc de restructurare, în timp ce alte 6.700 sunt la un pas de insolvenţă ♦ În România, sunt în total 40.000 de companii de impact din cele 800.000 înregistrate la nivel naţional ♦ Companiile de impact reprezintă 5% din totalul companiilor româneşti şi generează peste 80% din cifra de afaceri la nivel naţional.

Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, spune că în prezent, în rândul companiilor de impact din România, acele companii cu active de peste 1 mil. euro, se vede foarte multă lipsă de performanţă şi există o presiune mare din perspectiva indicatorilor financiari.

În acelaşi timp, precizează el, se vede o relativă stabilitate pe cashflow în rândul acestor companii, dar nu există profit pentru cele mai multe dintre ele.

„Astăzi, vedem foarte multă lipsă de performanţă şi o presiune foarte mare în ceea ce priveşte indicatorii financiari, dar în acelaşi timp, o relativă stabilitate pe cashflow. Pe scurt, nu avem profit, dar avem cash. Pe termen lung, profitul este cel mai important. E adevărat că fără cash nu putem opera, dar dacă pe termen lung avem lipsă de performanţă, nu putem merge mai departe”, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO, CITR, la emisiunea online de business ZF Live.

Deşi datele recente nu arată tocmai bine în cazul companiilor de impact din România, lucru confirmat şi într-un studiu recent realizat de CITR, acestea continuă să funcţioneze destul de bine în realitate.