Bursă. Grupul Purcari raportează creşteri de 24% a profitului şi de 26% a veniturilor la nouă luni din 2023 faţă de nouă luni din 2022. În România, veniturile au urcat cu 37%

Autor: Liviu Popescu 16.11.2023

Producătorul de vinuri Purcari (simbol bursier WINE), ale cărui acţiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET, a raportat venituri de 253 mil. lei în primele nouă luni din 2023, în creştere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce profitul net s-a majorat cu 24% la 43,8 mil. lei. În T3/2023 veniturile au fost de 91 mil. lei, plus 20%, ia rezultatul net de 18,2 mil. lei, plus 26%.

„Suntem încurajaţi de tendinţele pe care le vedem în afacerea noastră, în pofida mediului macroeconomic dificil. Cu un bilanţ solid, investiţii semnificative în brandurile, podgoriile şi cramele noastre, suntem bine poziţionaţi pentru a ne accelera creşterea în momentul în care sentimentul consumatorilor va începe să se îmbunătăţească”, spune Victor Bostan, director general la Purcari Wineries PCL.