Business Magazin. Cine este Alin Şerban, cel care stă în spatele Tazz: Noi nu livrăm mâncare, noi livrăm timp

Autor: Ioana Matei 19.11.2023

....„Noi nu livrăm mâncare, noi livrăm timp” spune Alin Şerban, timişoreanul care a sesizat potenţialul pieţei de food delivery tocmai înainte de „trenul pandemiei”. S-a urcat în acest tren, i-a convins şi pe investitori de potenţialul pieţei, iar ce a urmat a crescut businessul de peste zece ori în patru ani, dacă ar fi să ne raportăm la numărul de angajaţi. Pandemia a trecut, goana după timp a tuturor aduce însă în continuare creşteri platformei, iar 2024 ar putea fi primul an în care aceasta ajunge şi la profit – o raritate în industria globală de profil.

„După patru ani, multă muncă, foarte mulţi ani investiţi, putem să stăm la masă şi să povestim despre o poveste de succes care nu s-a terminat”, descrie Alin Şerban, fondator şi CEO al Tazz, felul în care vede pietrele de hotar prin care a trecut cu businessul platformei de food delivery,  în una dintre rarele sale întâlniri cu presa. De data aceasta, cu prilejul deschiderii expoziţiei „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, organizată la Timişoara – casa sa, dar şi a locului unde s-a născut afacerea răspândită în 33 de oraşe în prezent. Paradoxal (sau deloc întâmplător, Tazz este unul dintre partenerii evenimentului), titlul expoziţiei se potriveşte cu ambiţiile pe termen lung ale antreprenorului – acelea de a dezvolta un produs românesc şi pentru alte pieţe.

Cum a ajuns însă aici?

„Am 49 de ani, am doi copii cu două neveste, am două tatuaje, cu numele copiilor - Andrei în greceşte şi Sara în ebraică”, îşi începe povestea Alin Şerban. Comandă, în medie, de 29 de ori pe lună prin intermediul aplicaţiei care a devenit sinonimă cu evoluţia sa ca lider. Şi, deşi nu are neapărat preferinţe gastronomice, alege aceleaşi cinci restaurante mereu, „şi sushi, şi kebap, şi mâncare românească”.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro