Bursă. Electrica publică strategia corporativă pentru 2024-2030: „Grupul poate juca un rol important în transformarea sectorului energetic”

Autor: Eduard Ivanovici 15.12.2023

Consiliul de Administraţie al distribuitorului şi furnizorului de energie electrică Electrica (simbol bursier EL) a informat vineri piaţa locală de capital cu privire la şedinţa din 14 decembrie în cadrul căreia a fost aprobată Strategia Corporate a Grupului pentru 2024-2030.

„În contextul de piaţă actual, la nivel global, european şi naţional, Grupul Electrica poate aduce o contribuţie semnificativă la tranziţia sectorului energetic la nivel naţional, implicit şi pentru atingerea ambiţiilor şi ţintelor UE privind perspectivele energetice în 2030/2050, urmărind însă cu prioritate atingerea unor obiective strategice care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a afacerii”, reiese dintr-un document publicat la BVB.

Acţiunile Electrica, raliu de 10% în două zile la Bursa de Valori Bucureşti. Broker „Nu doar Electrica este vizată”

Mai jos, restul raportului de la Bursă:

 

„Prin adoptarea unor direcţii strategice, aliniate cu cele la nivel naţional şi european, Grupul Electrica poate juca un rol important în transformarea sectorului energetic, contribuind la o nouă era a energiei care să fie sustenabilă, eficientă şi prietenoasa cu mediul.

Declaraţia strategică a Electrica: Promisiunea inovaţiei: Modelarea unui viitor sustenabil

Promisiunea Electrica este astfel să ofere soluţii energetice inovatoare şi durabile care să îndeplinească cerinţele actuale, protejând în acelaşi timp viitorul societăţii noastre. Angajamentul Electrica este pentru un viitor mai luminos, mai eficient şi mai ecologic.

Ce îşi doreşte Electrica până în 2030:

Urmărind aceste direcţii, obiectivele strategice cheie ale Grupului în perioada 2024-2030 se vor axa pe creştere, sustenabilitate, eficienţă şi transformare, prin:

În contextul în care Electrica se aşteaptă în cursul anului 2024 la schimbări importante ale cadrului de reglementare pe toate segmentele sale operaţionale (a cincea perioadă de reglementare pe segmentul de distribuţie, reglementari aşteptate atât pe segmentul de furnizare de energie electrică şi gaze naturale, cât şi pe cel de producţie de energie electrică), această strategie va fi revizuită în consecinţă.”