Buget 2024. Transporturile au un buget de 30 mld. lei pentru anul 2024, în creştere cu 28,5%

Autor: Mirabela Tiron 18.12.2023

Sunt promise două reforme pentru un „transport sustenabil“, achiziţii de locomotive noi şi 13 trenuri de metrou, reabilitarea a 311 km de drumuri şi finalizarea de noi loturi de autostradă.

Ministerul Transporturilor are prevăzut un buget de 30 de mld. lei pentru anul viitor, în creştere cu 28,5% faţă de anul acesta, arată datele publice. Din aceştia 60 de mil. lei merg către cheltuielile de personal, în scădere cu 14% faţă de anul anterior. Pe lângă investiţiile prevăzute în fiecare an în reabilitare drumuri sau finalizare de noi loturi de autostradă, sunt incluse şi investiţii în achiziţii de locomotive noi şi trenuri de metrou pentru un „transport sustenabil”.

Transporturile promit  două reforme care vizează asigurarea cadrului pentru un transport sustenabil, decarbonizare şi siguranţă rutieră cât şi un management al calităţii bazat pe performanţă în transport.