Cătălin Ştefan, hotelul de patru stele Capital Plaza din Capitală: „Ne-am apropiat de pragul de 3 mil. de euro afaceri anul trecut, iar pentru acest an am bugetat o creştere cu 5-7%“

Autor: Mirabela Tiron 15.01.2024

♦ Hotelul de patru stele ocupă o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi, are 95 de ca­mere şi este controlat de patru antrepre­nori locali.

Hotelul de patru stele Capital Plaza, deschis în 2009 pe bulevardul Iancu de Hunedoara, în apropiere de Piaţa Victoriei şi controlat de patru antreprenori români, a finalizat anul trecut cu afaceri de aproape 3 mil. euro, faţă de 2,5 milioane de euro anul anterior şi estimează pentru acest an o creştere cu 5-7%, potrivit oficialilor.

„Pentru acest an am previzionat o creştere uşoară, cu 5-7% faţă de anul trecut, când ne-am apropiat de 3 mil. euro. Vedem anul acesta ca un an de revenire, sperăm la o revenire pe segmentele de business travel, MICE (conferinţe, incentive - n.red.) şi pe segmentul de corporate care nu a revenit la cifrele de dinainte de pandemia de Covid-19“, a spus pentru ZF Cătălin Ştefan, directorul general al Capital Plaza din Capitală.

Hotelul de patru stele ocupă o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi, are 95 de ca­mere şi este controlat de patru antrepre­nori locali, prin firma Corvinus Internatio­nal, potrivit ultimelor date. Acţionarii au investit 6,6 mil. euro în dezvoltarea acestui hotel, care a fost inaugurat la mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor de construcţii.