ZF Live. Luiza Haschka, Romaero, despre intrarea companiei de stat în insolvenţă: Au venit trei ghiulele în acelaşi timp şi administratorii statutari nu mai puteau să evite o acuzaţie de bancrută. Sunt interese mari pe zona imobiliară iar statul parcă nu vrea să salveze compania

Autor: Tibi Oprea 30.01.2024

Problema Romaero a venit dintr-o capitalizare insuficientă din partea acţionarului majoritar, Ministerul Economiei Boardul a cerut în repetate rânduri un minim necesar de 50 mil. lei de la Economie, însă fără succes „Nu s-a considerat oportună alocarea acestei sume şi compania a fost lăsată să moară“.

Circumstanţele prin care Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat care fabrică piese şi repară avioane civile şi militare, a ajuns într-o situaţie financiară dificilă sunt perpetuate de mai mulţi ani, însă cererea companiei de deschidere a procedurii insolvenţei a fost făcută în urma a trei împrejurări recente care au reprezentat ultima picătură în procesul de degradare.

„Intrarea în insolvenţă este un lucru pe care eu ca membru în consiliul de administraţie l-am solicitat în repetate rânduri colegilor mei pentru că situaţia companiei a fost precară în ultima perioadă. Cheltuielile erau foarte mari, iar veniturile scădeau progresiv, de la o lună la alta. A fost însă în ultimul trimestru al anului 2023 un cumul de factori – executarea unei garanţii de către Hidroelectrica, un proces pierdut cu un fost client căruia ar fi trebuit să îi plătim 17 milioane de dolari despăgubire şi o solicitare din partea CEC de rambursare anticipată a creditului. Au venit trei ghiulele în acelaşi timp şi nu mai puteam noi ca administratori statutari să evităm o acuzaţie de bancrută simplă neluând această măsură“, a spus Luiza Haschka, membru în boardul Romaero, în emisiunea de business ZF Live.

Luiza Haschka este din ianuarie 2022 administrator independent din partea Fondului Proprietatea în cadrul Romaero, anterior fiind timp de şase luni director financiar. Este totodată membru în consiliul de administraţiei al Administraţiei Porturilor Dunării Fluviale (APDF). Aceasta spune că Romaero avea o situaţie precară de mult timp şi că decizia de intrare a companiei în insolvenţă ar fi trebuit luată mult mai devreme, însă cele trei aspecte au determinat decizia boardului.