Cât de solvabil şi lichid a fost sistemul bancar în 2023, cât a fost raportul credite/depozite şi la ce nivel a ajuns rata NPL? Solvabilitatea sistemului bancar românesc a depăşit 20%, lichiditatea a trecut de 280%, raportul credite depozite a coborât sub 68%, iar rata de neperformanţă NPL a scăzut la un minim de 2,3% la final de 2023

Autor: Claudia Medrega 11.02.2024

„Toate aceste evoluţii pozitive ale sistemului bancar, într-un context macroeconomic şi geopolitic incert, marcat de persistenţa unor dezechilibre, au demonstrat rezilienţa sistemului bancar românesc, aspect menţionat şi în declaraţia de presă a reprezentanţilor FMI, publicată la finalul misiunii FMI din luna ianuarie 2024, potrivit căreia sistemul bancar menţine poziţii solide de capital, lichiditate şi profitabilitate“, susţine BNR.

Lichiditatea sistemului bancar†românesc s-a îmbunătăţit în 2023 faţă de anul 2022, poziţionându-se, de asemenea, şi peste valorile sectorului bancar din UE. Totodată, solvabilitatea sistemului bancar s-a menţinut peste 20%, depăşind cerinţele prudenţiale aplicabile, precum şi media europeană. Iar rata NPL a coborât la 2,3%, potrivit datelor BNR.

„Sectorul bancar românesc a continuat tendinţa de îmbunătăţire a condiţiei sale financiare şi prudenţiale, în pofida provocărilor generate de contextul macroeconomic şi geopolitic dificil al anului 2023“, susţine banca centrală.

Concret, creşterea înregistrată de indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR - Liquidity Coverage Ratio) a fost semnificativă (281% la finele anului 2023, faţă de 209% în 2022), nivelul indicatorului depăşind cu mult limitele reglementate (100%) şi pe cele ale mediei europene (160,7% la septembrie 2023, ultima dată disponibilă).

Şi indicatorii de evaluare a solvabilităţii s-au menţinut peste cerinţele prudenţiale aplicabile, valoarea acestora fiind superioară mediei europene, respectiv 22,3%, faţă de media UE de 19,9% în septembrie 2023, reiese din datele BNR.