Mihai Posedaru, administrator, Bencomp SRL Buzău: Facem o fabrică de uşi WPC în Buzău, cu fonduri europene, o investiţie de 4 mil. euro

Autor: Mirabela Tiron 24.02.2024

Mihai Posedaru, administrator al companiei Bencomp SRL Buzău, producător de profile din lemn compozit, spune că dezvoltă o nouă capacitate de producţie, o fabrică de uşi WPC (lemn compozit) în Buzău, o investiţie estimată la 4 mil. euro.

„La final de decembrie  am finalizat un proiect pe fonduri europene de 3 mil. euro (din care 40% contribuţie proprie) şi am început să amenajăm cu utilaje o hală. La jumătatea anului  estimăm că demarăm producţia de uşi WPC. Vom avem nevoie de minim 30 de oameni în noua unitate“, a spus Mihai Posedaru, administrator Bencomp SRL Buzău.