Claudia Griech, E.ON Energie România: Estimăm că în următorii cinci ani undeva la 500.000 de gospodării din România vor avea panouri fotovoltaice

Autor: Alex Ciutacu 27.02.2024

Numărul de prosumatori a depăşit pragul de 120.000 în România la finalul anului 2023, dar estimările arată că acest număr ar putea creşte de mai mult de patru ori în următorii cinci ani.

„Dacă mă uit la segmentul rezidenţial, estimările noastre sunt că, în condiţiile în care există şi programe subvenţionate de stat cum este Casa Verde, la nivel naţional piaţa se va dezvolta în următorii cinci ani ajungând undeva la 500.000 de gospodării care vor avea panouri fotovoltaice”, a declarat Claudia Griech, general manager E.ON Energie România, în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2024.

Reprezentanţii E.ON spun că deservesc în total circa 12.000 de prosumatori, dintre care 1.500 de sisteme fotovoltaice au fost furnizate chiar de către companie. În plus, compania se pregăteşte să instaleze câteva mii de proiecte în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice.

„Avem deja 5.000 de clienţi care ne-au selectat în cadrul programului Casa Verde şi urmează să instalăm pe parcursul acestui an, deci vedem că există o cerere din partea pieţei pentru soluţii de eficienţă energetică”.

Ce a mai declarat la ZF Power Summit 2024