Ce paşi mai are de făcut ARO Palace pentru a concretiza parteneriatul cu Hyatt? Abia după evaluarea hotelului de către grupul internaţional va începe renovarea

Autor: Miruna Diaconu 04.03.2024

ARO Palace a anunţat semnarea scrisorii de intenţie pentru a intra într-un acord de franciză cu Hyatt Hotel Corporation, astfel, hotelul ARO Palace ar urma în urma încheierii parteneriatului să treacă sub brandul Hyatt. Însă, până la concretizarea parteneriatului, compania locală mai are câţiva paşi de făcut.

„Următorii paşi pentru încheierea colaborării vor include finalizarea detaliilor contractuale, precum şi pre­gă­tirea pentru integrarea brandului Hyatt în structura şi ope­ra­ţiunile hotelului Aro Palace, dar şi a Aro Palace în portofoliul Hyatt. De asemenea, vor fi necesare evaluări ale infra­struc­turii existente şi planificarea renovărilor necesare pentru a aduce hotelul la standardele Hyatt şi elaborarea planului de afaceri în funcţie de bugetele aprobate de cele două părţi“, spune Ray F. Iunius este CEO al winsedswiss education group, care asigură consultanţa ARO Palace în acest proces.