Producătorul de vopsele Evolor: „Proiectul nostru de la Oltchim va revitaliza regiunea Vâlcea“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 07.03.2024

Producătorul de lacuri şi vopsele Evolor, parte din holdingul ROCA Industry, lucrează la proiectul de investiţii care constă în operaţionalizarea Chempro, o fostă fabrică de vopsele de pe platforma Oltchim.

„Principalul proiect de investiţii la care lucrăm acum, în valoare de circa 3 mil. euro, este opera­ţionalizarea spaţiului pe care l-am achiziţionat în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe platforma Oltchim. Este un proiect de investiţii menit să ne consolideze poziţia în regiune, care va juca un rol activ în revitalizarea regiunii Vâlcea, în trecut un reper pentru progresul industriei chimice româneşti. Proiectul constă în achiziţia şi modernizarea unui spaţiu adecvat pentru a găzdui capacităţi de producţie, logistice, administrative, dar şi un laborator modern de cercetare-dezvoltare“, spune Bogdan Pîrvu, CEO la Evolor.

Prin achiziţia fabricii Chempro, Evolor va moderniza şi va opera­ţionaliza un spaţiu de aproape 4.000 de metri pătraţi. Anterior, managerul spunea că va fi nevoie de circa 15 oameni pentru derularea activităţii în noile facilităţi.