Investiţie de 14,5 mil. lei pentru reabilitarea clădirii Bibliotecii Judeţene Timiş

Autor: Laurentiu Cotu 03.04.2024

Consiliul Judeţean Timiş a accesat o finanţare de peste 14,5 mil. lei (2,9 mil. euro), de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, pentru reamenajarea clădirii bibliotecii judeţene din Timişoara. Proiectul prevede reabilitarea imobilului în care-şi desfăşoară activitatea Biblioteca Judeţeană şi va include atât interveneţii la nivelul structurii şi a componentelor arhitecturale, cât şi refacerea şarpantei şi a faţadei. Se vor înlocui instalaţiile interioare şi se va monta un chiller pentru asigurarea unui climat corespunzător, potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Timiş.  

Intervenţia mai prevede reamenajarea mansardei şi a podului existent, dar şi a zonei de acces, ceea ce va presupune demolarea unor componente. Adiacent, se va mai amplasa un lift panoramic interior. În prezent, proiectul tehnic este recepţionat, iar în perioada următoare se va organiza licitaţia în vederea desemnării constructorului.