Membri ai Al-Qaida au masacrat talibani la Kunduz

Autor: Flavia Bosnari 19.11.2001


Membri ai retelei Al-Qaida, condusa de Usama bin Laden, au masacrat la Kunduz un grup de talibani, pentru a-i impiedica sa se predea trupelor Aliantei Nordului, care se pregateau sa lanseze o ofensiva impotriva acestui ultim bastion al militiei islamiste din nordul Afganistanului, scria ieri The Sunday Telegraph.

Potrivit unor civili care fugeau din oras, un comandant din cadrul Al-Qaida, care nu era afgan, a ordonat masacrarea a 150 de talibani afgani care voiau sa dezerteze.

"Nu au dat dovada de nici un fel de mila", a povestit Mohammed Ibrahim (50 de ani), citat de jurnal. Masacrul a fost comis dupa dezertarea a 1.000 de talibani aflati sub comanda generalului Mirai Nasery.

@ Usama bin Laden se afla in continuare in Afghanistan, in provincia Kandahar (sudul tarii), a declarat ieri Younis Qanooni, unul dintre responsabilii Aliantei Nordului. Postul de televiziune al-Jazeera anuntase, sambata, ca Osama ben Laden ar fi parasit Afganistanul pentru o destinatie necunoscuta.

@ Secretarul general al Natiunilor Unite Kofi Annan a declarat dupa intrevederea avuta cu premierul canadian Jean Chretien, ca prioritatea, pentru Aghanistan, este de a ajuta la constituirea unui guvern interimar si intensificarea acordarii de ajutor umanitar.

In opinia lui Annan, prioritatea imediata este aceea de a-i "ajuta pe liderii afgani sa formeze un guvern interimar" si "sa-si intensifice ajutoarele umanitare" in Afganistan, in special o data cu sosirea iernii.

Intrebat la cat se ridica costul total al operatiunilor internationale in Afganistan, Annan a raspuns: "Nu pot sa dau o cifra anume. Acesta va fi un efort de lunga durata".