Functionarii publici incep negocierile pe legea salarizarii

Autor: Mediafax 15.11.2006
Functionarii publici incep maine negocierile cu reprezentantii Guvernului privind proiectul de lege a salarizarii, liderii sindicali apreciind ca noua forma a acesteia, in posesia careia au intrat neoficial, este mult imbunatatita, dar inca mai are puncte care nu raspund cererilor lor. Vicepresedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratia Publica Locala (FNSAPL), Romel Neagu, a declarat ca Guvernul nu le-a remis oficial proiectul de act normativ insa cel pe care l-au obtinut este semnificativ mai bun decat cel propus initial. Conform proiectului, raportul dintre salariul minim si cel maxim al unui functionar public, care este in prezent de 1 la 60, se reduce la 1 la 10 maximum 1 la 12, cum este in Uniunea Europeana, fara a se preciza exact care sunt metodele prin care acest raport se va micsora.