Dafora a platit 7,3 mil. euro pentru 19,5% din Condmag

Autor: Mediafax 07.11.2006
Dafora Medias a achizitionat, pentru 26,5 mil. lei (7,3 mil. euro), 19,5% din actiunile Condmag Brasov, marindu-si astfel participatia la 26,23%. Pachetul de 33,2 milioane de actiuni a fost tranzactionat pe piata Rasdaq, in sedinta de vinerea trecuta, la un pret unitar de 80 de bani, cu circa 6% mai mic decat cel din piata regular. Dafora, controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean, a cumparat titlurile de la omul de afaceri Pompei Hadarean, care si-a redus astfel participatia de la 38% la circa 18%. Din structura actionariatului Condmag mai fac parte fonduri de investitii romane si straine, ca Julius Baer International Equity Funds (9,62%), Middle Europe Investments Fund (7,5%), Broker SA (2,9%), SIF Moldova si SIF Banat-Crisana.