Vanzarile Skoda au crescut cu 11,1% la 9 luni, la peste 400.000 de unitati

Autor: Mediafax 07.11.2006
Vanzarile totale ale marcii Skoda au crescut cu peste 11% in primele trei trimestre ale acestui an, ajungand la 410.719 unitati, modelul Octavia reprezentand aproape jumatate din livrari, potrivit unui comunicat al companiei. Cererea pentru gama Octavia a inregistrat un avans de 18,1%, pana la 202.717 unitati. In luna septembrie, cererea pentru cele patru modele ale marcii cehe - Superb, Octavia, Fabia si noul Roomster, a ajuns la cel mai inalt nivel din istoria marcii - 52.064 de unitati. Europa Occidentala a fost regiunea unde au fost raportate cele mai bune vanzari in primele noua luni, cu 229.051 de autovehicule, nivel corespunzator unei cresteri de 8,4% fata de perioada similara a anului trecut. Vanzarile pe pietele din Europa de Est au crescut in intervalul analizat din acest an cu 12,5% fata de anul trecut, pana la 152.829 de unitati. Mar ca a cunoscut o crestere dinamica in special in Rusia, Romania, tarile baltice si Republica Ceha.