Fitch noteaza cu "A minus" obligatiunile BCR

Autor: Mediafax 01.11.2006
Fitch Ratings a acordat ratingul "A minus" emisiunii de obligatiuni in valoare de 200 de milioane de lei programata de BCR pentru luna noiembrie. Ratingul final al emisiunii de obligatiuni depinde de obtinerea documentelor finale privind tranzactia, potrivit agentiei de evaluare. Obligatiunile emise de BCR vor avea maturitate de trei ani si dobanda anuala de 7,25%, titlurile urmand sa fie listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Oferta publica de vanzare se va derula in perioada 8-21 noiembrie, iar pretul de vanzare este 100 de lei/unitate. Obligatiunile vor avea acelasi rang intre ele si cel putin acelasi rang cu alte obligatii prezente si viitoare, negarantate, ale BCR. Calificativele acordate BCR, cu exceptia ratingului individual, reflecta spirjinul potential important pe care institutia de credit il poate obtine de la actionarul majoritar, Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen, creditata cu ratingul "A". Pri vatizarea BCR a fost finalizata in luna octombrie, cand Erste Bank a virat 3,75 miliarde de euro pentru preluarea BCR. Din aceasta suma, statul roman a incasat 2,2 miliarde de euro.