Agrana estimeaza o productie de trei-patru ori mai mare

Autor: Dana Ciriperu 27.10.2006
Compania Agrana Romania, cel mai important jucator din industria locala a zaharului, prognozeaza pentru acest an o productie de zahar alb din sfecla de trei ori mai mare fata de anul trecut, respectiv 34.000 de tone de zahar, fata de 10.500 de tone. "Aceasta prognoza de la mijlocul campaniei are insa toate premisele sa fie depasita si cantitatea de zahar din sfecla obtinuta la finalul campaniei 2006 sa ajunga la aproape 40.000 de tone", spune Emilian Dobrescu, reprezentant general al Agrana Romania. Compania a cultivat in acest an circa 10.000 de hectare de teren, fata de suprafata de 5.300 hectare in 2005. Compania a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 211,2 mil. lei (circa 60 mil. euro), in crestere cu 35,5%, si un profit de 11,1 mil. lei , de circa patru ori mai mare decat in primele sase luni ale anului trecut. Cei mai importanti competitori ai Agrana sunt Lemarco si Zaharul Oradea.