LukOil vrea sa extinda rafinariile detinute in Rusia

Autor: Mediafax 01.09.2006
LukOil, cel mai mare producator de petrol din Rusia, intentioneaza sa extinda rafinariile detinute pe plan intern si nu sa construiasca altele noi, a declarat directorul executiv al grupului, Vagit Alekperov. Astfel, capacitatea rafinariei Volgograd va creste de la 200.000 de barili pe zi la 240.000-280.000 de barili pe zi, in timp ce capacitatea celei mai mari rafinarii, Norsi, va ajunge de la 280.000 de barili pe zi la 340.000 de barili pe zi. LukOil produce 1,8 milioane de barili pe zi de petrol si are patru rafinarii in Rusia, cu o capacitate de procesare de 750.000 de barili pe zi. In afara Rusiei, LukOil detine companii de rafinare la Odessa, pe coasta Marii Negre, Burgas, in Bulgaria, si in Romania, la Ploiesti, cu o capacitate totala de 200.000 de barili pe zi. Pot rivit unor informatii anterioare, grupul ar fi intentionat sa construiasca noi rafinarii la Kaliningrad, langa portul Primorsk de la Marea Baltica, si in apropierea Moscovei.