Smaghi: BCE trebuie sa actioneze imediat la presiunile inflationiste

Autor: Mediafax 28.08.2006
Banca Centrala Europeana (BCE) trebuie sa actioneze fara intarziere in cazul aparitiei oricaror semne ale unor presiuni inflationiste, pentru a-si mentine credibilitatea, a declarat Lorenzo Bini Smaghi, membru al
Consiliului Executiv al institutiei. BCE a majorat ratele dobanzilor cu 0,25 puncte procentuale, la 3%, la inceputul lunii august, a patra actiune implementata pentru restrictionarea creditarii dupa decembrie 2005. El a afirmat ca perspectivele de scadere a preturilor petrolului sunt reduse, in conditiile cresterii cererii din tari precum India si China, care traverseaza
o perioada de crestere economica accelerata. Reprezentantul BCE a mai aratat ca, la momentul actual, conditiile sunt favorabile pentru ajustari fiscale importante la nivel european. "In multe state europene trebuie efectuate in mod evident modificari ale politicilor fiscale, pentru a evita o posibila criza a sustenabilitatii datoriei publice", a afirmat Bini Smaghi.