Marko: UDMR nu pleaca de la guvernare nici dupa 2007

Autor: Mediafax 25.08.2006
Reprezentantii UDMR nu sunt dispusi sa discute cu nimeni despre o alta formula guvernamentala sau despre formarea unei noi majoritati parlamentare, a spus ieri liderul UDMR, Marko Bela, referindu-se la propunerea PC privind izolarea PD. Intrebat daca Uniunea va raspunde propunerii de saptamana trecuta a conservatorilor privind izolarea PD pe esichierul politic romanesc si pentru formarea unei noi majoritati politice, Marko Bela a aratat ca, inaintea datei de aderare a Romaniei la UE, "nu este oportuna niciun fel de rediscutare a formulei de coalitie". "Nu suntem dispusi sa discutam cu nimeni despre o alta formula guvernamentala, despre o alta formula de majoritate", a afirmat liderul Uniunii. El a aratat ca UDMR "nu are de gand sa plece de la guvernare" nici dupa 1 ianuarie 2007, dar a sustinut ca, in mod inevitabil, dupa aceasta data, partidele din coalitie va trebui sa rediscute programul de guvernare si dezideratele comune. "Da ca vom reusi sa clarificam pozitiile noastre legate de anumite deziderate atunci vom putea merge mai departe impreuna. Daca nu, atunci intr-adevar vom divorta", a spus Marko.