Electroprecizia a trecut pe pierderi

Autor: Mediafax 02.08.2006
Producatorul de motoare electrice si echipamente pentru autovehicule Electroprecizia Scele a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 82,8 milioane lei (circa 23,3 mil. euro), in scadere cu 18,6% fata de nivelul raportat in perioada similara din 2005, si pierderi de 741.000 de lei. Pierderile au fost determinate de cresterea preturilor la materiile prime, in special la cupru si aluminiu, se arata intr-un comunicat al companiei remis marti bursei Rasdaq. Exporturile firmei acopera 75% din cifra de afaceri si au scazut in 2006 cu 20,7%. In primul semestru din 2005, Electroprecizia a consemnat o cifra de afaceri de 101,9 milioane lei si un profit net de 521.800 de lei. Compania produce si comercializeaza motoare electrice, produse derivate si echipamente electrice pentru autovehicule.