Cererile pentru proiectele SAPARD pot fi depuse si in weekend

Autor: Mediafax 27.07.2006
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a decis ca personalul institutiei la nivel regional sa lucreze la sfarsitul acestei saptamani, in intervalul 29-30 iulie, intrucat perioada de depuneri a solicitarilor expira la 31 iulie. "Cresteri spectaculoase ale depunerilor de cereri de finantare am inregistrat si in ultimele luni, dar ne asteptam ca in ultimele zile ale acestei luni sa primim chiar cateva sute de proiecte. Avem nevoie de aceste doua zile in plus pentru primirea proiectelor SAPARD", a declarat intr-un comunicat directorul general al Agentiei, Dan Gherghelas. Potrivit reprezentantilor Agentiei, media lunara a proiectelor depuse a crescut in acest an la 290 de proiecte, cu un record de peste 700 de proiecte, dupa ce in perioada 2005-2006 media s-a situat la 160 de solicitari.