Ministrul apararii, invitat la Cotroceni pentru audieri

Autor: Mediafax 25.07.2006
Comisia speciala de la Cotroceni pentru analiza plangerilor penale depuse impotriva ministrului apararii, Teodor Atanasiu, s-a reunit din nou ieri pentru a analiza documentele furnizate de mai multe institutii ale statului. Consilierul prezidential pe probleme legislative, Stefan Deaconu, a declarat ca membrii comisiei se vor reuni si in urmatoarele zile, pentru a analiza documentele furnizate si de alte institutii ale statului. Consilierul prezidential a precizat si ca ministrul Atanasiu a fost invitat, oficial, maine pentru a fi audiat. Prezenta la audieri in cadrul Comisiei este optionala pentru Atanasiu. Comisia urmeaza ca la finalul analizei documentelor avute la dispozitie si a eventualelor audieri sa intocmeasca un raport pe care sa il prezinte presedintelui. Ace sta poate decide daca se impune sau nu inceperea urmaririi penale in cazul respectiv, fara a tine seama in mod expres de recomandarile din raportul Comisiei. Plangerile penale impotriva lui Atanasiu au fost depuse de Adriana Saftoiu, consilier prezidential (care a acuzat ca este urmarita de serviciul secret al Armatei, in urma unor declaratii ale ministrului) si de deputatul PSD Eugen Bejinariu.