ZTE, furnizor de tehnologie ADSL pentru France Telecom

Autor: Dan Dragomir 22.03.2005


Producatorul chinez de echipamente pentru comunicatii ZTE Corp. a semnat un acord de parteneriat strategic cu France Telecom prin care devine furnizor preferential de tehnologie ADSL (care permite servicii de acces de mare viteza la Internet) pentru operatorul francez. Acordul vine dupa ce ZTE a semnat parteneriate similare cu Alcatel si Intel, dar si cu o serie de operatori telecom printre care si China Telecom si Portugal Telecom. ZTE a intrat in atentia occidentalilor dupa ce a asigurat liniile de comunicatii la Olimpiada din Grecia de anul trecut. ZTE a avut anul trecut incasari de 4,1 miliarde de dolari (3,3 miliarde de euro), din care peste 40% au venit din exporturi. Act ionarul majoritar al companiei este statul chinez (57,9%). Producatorul chinez este prezent si pe piata locala, prin implicarea in pregatirea retelei de comunicatii pe Internet a operatorului de telefonie POSTelecom.