Oltchim a trecut la Ministerul Economiei

Autor: Vlad Nicolaescu 06.07.2004

Pachetul majoritar de actiuni al combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea a fost transferat de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la Ministerul Economiei si Comertului (MEC). Ministerul detine astfel 53% din actiunile Oltchim. Actionarii combinatului chimic hotarasera anul trecut majorarea capitalului social al Oltchim prin conversia unei datorii a combinatului catre AVAB, dar majorarea nu a avut loc pana in prezent pentru ca decizia de majorare a fost contestata in justitie. Dupa majorarea de capital statul prin MEC si AVAS ar ajunge sa detina peste 90% din Oltchim. Cel mai important actionar minoritar al companie este fondul de investitii Lindsell Enterprises, administrat de New Century Holdings, care detine 12% din actiuni. Olt chim a incheiat anul trecut cu o pierdere de 20 milioane de dolari, dar a reusit sa treaca pe profit in primele trei luni ale anului. Printre companiile care s-au aratat interesate de preluarea pachetului majoritar de la Oltchim se numara compania ruseasca Lukoil si divizia petrochimica a grupului Rompetrol.