Tractorul, vandut prin licitatie cu strigare in septembrie

Autor: Mediafax 14.07.2006
Unitatile viabile ale uzinei Tractorul Brasov, rezultate in urma procesului de restructurare a intreprinderii, vor fi vandute prin licitatie publica cu strigare, care ar putea fi organizata in luna septembrie, a declarat vicepresedintele AVAS, Laszlo Gyerko. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va prezenta Guvernului, in aproximativ o luna, un proiect de modificare a strategiei de privatizare a uzinei Tractorul, a precizat Gyerko. Actuala strategie de privatizare a fabricii din Brasov prevede vanzarea unui pachet de 80,17% din actiuni, prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, catre un investitor strategic.