RoChin Motors lanseaza o masina de teren produsa in China

Autor: Mediafax 11.07.2006
RoChin Motors, importatorul general al primului constructor auto cu capital privat din China, Great Wall, va lansa pe piata romaneasca si in premiera in Europa vehiculul de teren Hover Cuv, a anuntat compania. Modelul este disponibil in doua versiuni, Luxury si Super Luxury, avand atat tractiune pe doua roti cat si integrala. Motorul Mitsubishi pe benzina de 2,4 litri, cu patru cilindri in linie si 16 valve, dezvolta 126 de cai putere si este cuplat la o cutie de viteze manuala cu cinci trepte. Propulsorul indeplineste normele de poluare Euro III, constructorul lucrand la o versiune Euro IV care va permite comercializarea masinii si pe pietele vest-europene. RoChin Motors este membru al Grupului Alexandrion.