Camera Deputatilor se reuneste in sesiune extraordinara

Autor: Mediafax 03.07.2006
Camera Deputatilor se reuneste azi in sesiune extraordinara, avand de dezbatut, potrivit presedintelui acestui for, 25 de proiecte de lege, din care 13 sunt necesare pentru integrarea europeana. Printre proiectele care vor fi analizate se afla cel referitor la finantarea partidelor politice, proiectul de lege privind siguranta si sanatatea publica, reexaminarea legii privind executorii judecatoresti si proiectul de lege privind Codul fiscal. Conducerea Camerei Deputatilor a stabilit ca proiectul de lege privind Statutul minoritatilor nationale are termen de dezbatere in comisii pana marti seara. Proiectul de lege privind Codul fiscal se va dezbate luni si marti in comisii si miercuri in plenul Camerei.