Google lanseaza oficial noul sistem de plata online

Autor: Radu Tataru-Marinescu 30.06.2006
Google a lansat oficial sistemul de plati online Google Checkout, care era cunoscut sub numele de cod Gbuy, si a pus capat speculatiilor care s-au facut in ultimul an, scrie presa internationala. Google Checkout permite utilizatorilor sa cumpere produse de pe Internet fara sa-si dezvaluie numarului cardului de credit sau chiar adresa de mail a cumparatorului.
Google este responsabila pentru procesarea platilor electronice si pentru siguranta datelor, iar Checkout va oferi utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza o istorie a cumparaturilor realizate prin intermediul serviciului.
Magazinele online vor plati 2% din valoarea fiecarei vanzari realizate, plus 20 de centi pentru fiecare tranzactie, iar Google le va oferi advertiserilor zece dolari, sub forma procesarii gratuite a unor tranzactii, pentru fiecare dolar cheltuit in serviciul de publicitate al companiei, AdWords.