NASDAQ ajunge la 25,1% din London Stock Exchange

Ziarul Financiar 22.05.2006
Operatorul bursier american Nasdaq si-a marit participatia in cadrul bursei londoneze (LSE) pana la nivelul de 25,1%, scrie BBC.

Dupa achizitiile recente ale pachetelor LSE, piata se asteapta ca americanii sa inainteze o noua oferta de preluare. Vineri, oficiali ai bursei americane au anuntat ca Nasdaq a mai achizitionat 2,22 mil. de actiuni LSE.

Deutsche Boerse a prezentat operatorului francez Euronext o propunere de fuziune. Noul operator bursier va avea sediul in Frankfurt, coordonarea listarilor si a tranzactionarilor de lichiditati urmand sa fie facuta de la sediul din Paris.

Deutsche Boerse a prezentat oferta la doar o zi dupa ce operatorul francez anuntase ca discutiile cu alte companii in privinta unei fuziuni se dezvolta intr-un ritm rapid. Eur onext se afla deja in negocieri cu bursa din New York, NYSE.

Ieri, oficialii Dubai International Financial Centre, au anuntat majorarea participatiei in cadrul Euronext, de la 1,67% la 3,48%. Analistii considera ca aceasta miscare ar putea reprezenta o alianta strategica pentru operatorul francez in procesul de negociere privind o viitoare fuziune. victor.rotariu@zf.ro