Mai putini cumparatori pentru actiunile Petromidia
Autori:
Andrei Chirileasa
,
Catalin Ciocan
,
Geoff Stoker
21.02.2006
Titlurile companiei Rompetrol Rafinare au pierdut ieri 5,4%, inchizand la cotatia de 0,105 lei/actiune, dupa ce pe parcursul sedintei de tranzactionare au atins un minim de 0,104 lei/actiune. In ultimele doua sedinte, actiunile Petromidia au pierdut peste 9,1%.
"Aceasta cadere era de asteptat dupa ce Parchetul a propus arestarea lui Patriciu. S-au facut eforturi pentru sustinerea pretului, dovedite clar de revenirea pretului pe finalul sedintei de vineri, insa astazi (ieri-n.r.) presiunea la vanzare a fost prea puternica", a aratat Octavian Molnar, presedintele societatii de brokeraj IFB Finwest din Arad.
"Pana acum s-a vazut clar ca de cate ori actiunile Petromidia incearca sa creasca, Patriciu e chemat la Parchet", a declarat Molnar, care a mai precizat ca IFB Finwest nu mai detine in acest moment actiuni Petromidia.
Actiunile Rompetrol Well Services (Petros), cealalta companie a grupului Rompetrol cotata la Bursa, au pierdut ieri 6,4%, inchizand sedinta de tranzactionare la pretul de 0,248 lei/actiune, in timp ce titlurile Rompetrol (Vega), listate pe RASDAQ, s-au depreciat ieri cu peste 6%.
Per ansamblu, intreaga piata a avut ieri o evolutie descendenta, dupa un inceput pozitiv de sedinta. Indicele BET a pierdut 0,6%, in timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,3%. Volumele tranzactionate si-au continuat si ele tendinta de scadere, valoarea transferurilor realizate ieri situandu-se sub 10 milioane de euro.
Unii brokeri spun ca se asteapta ca in continuare piata sa se mentina pe o tendinta de scadere.
"La SIF-uri, indicatorii tehnici arata ca a inceput sa se profileze o intoarcere de trend. In cazul Petrom, nu toti indicatorii tehnici arata o intoarcere de trend, iar la BRD si Banca Transilvania, inca nu sunt semnale de asa ceva, dar atunci cand unele din titlurile principale de pe piata scad, antreneaza o scadere si pentru celelalte actiuni", a precizat Gabriel Rotaru, director de tranzactionare la societatea de brokeraj Intercapital Invest
Actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au pierdut ieri peste 5%, coborand pe parcursul sedintei pana la un minim de 0,104 lei/actiune. "La Petromidia s-a continuat caderea de vineri. Atunci pretul actiunilor a reusit sa se intoarca de doua ori de la minimul de 0,108 lei/actiune si sa inchida la 0,11 lei/actiune, dar azi (ieri - n.red), o data ce a spart acel nivel, nu au mai fost cumparatori care sa sustina pretul", spune Gabriel Rotaru. "Pe termen scurt, este posibil ca pretul actiunilor sa coboare sub pragul de 0,1 lei/actiune, fiind de asteptat ca eventuala aparitie a unei alte stiri negative sa dea o lovitura puternica titlurilor", considera Rotaru.
Actiunile SIF Moldova au scazut ieri cu 2,8%, pe fondul unui rulaj modest, de doar 2,2 mil. lei (0,6 mil. euro). Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a realizat la pretul de 2,46 lei/actiune. "Pragul suport la SIF Moldova este la 2,42 lei/actiune. Daca il sparge pe acesta, urmatorul nivel de sustinere e la 2,37 lei/actiune. Pana acum, aceste actiuni au avut trei valuri mari de crestere si unul mai mic: la finalul lunii octombrie, la sfarsitul lui noiembrie, unul pe la jumatate lunii ianuarie si ultimul, mai mic, la inceputul lui februarie. O actiune are de regula trei valuri de crestere, dar mai poate avea cel mult inca unul, care e mai mic ca amplitudine, dupa acestea urmand apoi scaderea", spune Gabriel Rotaru.
Titlurile BRD-Societe Generale au inchis sedinta de tranzactionare de ieri la cotatia de 19,2 lei/actiune, neschimbata fata de vineri, dupa ce au urcat la un maxim de 19,4 lei/actiune. Pe langa tranzactiile din piata, care nu au depasit 0,4 milioane de euro, actiunile BRD au mai facut obiectul a 4 tranzactii speciale a caror valoare s-a ridicat la aproape 11 milioane de lei (3,1 milioane de euro). Titlurile bancii au fost unele dintre cele mai tranzactionate de la inceputul acestui an, perioada in care s-au apreciat cu peste 40%. BRD nu a raportat inca rezultatele financiare preliminare pe 2005, acestea urmand sa fie prezentate la sfarsitul lunii martie.
Actiunile producatorului chimic Sinteza Oradea au castigat ieri 12,9%, inchizand sedinta de tranzactionare la cotatia de 0,42 lei/actiune. In ultimele luni, evolutia titlurilor Sinteza a fost caracterizata de oscilatii mari, care au inceput dupa desfiintarea PAS. De la inceputul acestui an, actiunile companiei au castigat peste 59%. "Din evolutia din ultima perioada a titlurilor Sinteza se vede ca este vorba despre un singur cumparator mai mare, interesat probabil de preluarea companiei", a aratat Gabriel Rotaru. Conform ultimelor raportari disponibile, principalul actionar al Sinteza este omul de afaceri Tibor Tincau, care detine 27,5% din actiuni.
Titlurile companiei de depozitare a cerealelor Comcereal ConstanTa au crescut ieri cu 13,5%, pe fondul unor tranzactii mari in valoare de 2,55 milioane de euro. Prin intermediul acestora s-au transferat 18% din actiunile companiei. Titlurile Comcereal revin astfel in atentia investitorilor, dupa ce intrarea Bank Austria Creditanstalt in actionariatul societatii, la sfarsitul lui 2004, a determinat discutii despre o eventuala preluare a societatii. Pozitionarea geografica a depozitelor companiei, in apropierea portului din Constanta face compania atractiva pentru un investitor strategic. Principalul actionar al societatii este SIF Transilvania, cu 32,5% din actiuni.