UE cere explicatii SUA despre inchisorile CIA

Ziarul Financiar 23.11.2005
Ministrul britanic de externe, Jack Straw, va solicita, in numele Uniunii Europene, explicatii din partea Washingtonului in legatura cu zborurile secrete ale CIA, a anuntat, luni, seful diplomatiei daneze, Per Stig Moeller. "Cu toata prietenia pe care o avem pentru Statele Unite, dorim clarificari. Nu ne putem multumi doar cu aceste zvonuri", a declarat Per Stig Moeller, citat de agentia de presa Ritzau. Decizia solicitarii de clarificari a fost luata in timpul unei reuniuni a ministrilor de externe din tarile europene, care s-a desfasurat la Bruxelles. "Nu a fost pronuntata o declaratie comuna pentru ca nu exista o baza care sa o justifice. Nu exista fapte. Avem numai zvonuri", a precizat el. Pana in prezent, administratia americana a evitat sa comenteze informatiile referitoare la presupusele inchisori secrete ale CIA. Noi le informatii au fost publicate la inceputul saptamanii trecute de catre presa europeana, agentia americana de spionaj (CIA) fiind acuzata ca a cooperat cu mai multe tari pentru transportul, detentia ilegala si torturarea detinutilor. Mediafax