Victimele colaterale ale afacerii Montupet
Autor:
Anca Rif, ZF Transilvania
23.06.2005
Reprezentantii firmei romano-franceze Energom estimeaza ca au pierdut aproximativ 1,5 milioane de euro din cauza esecului afacerii Montupet la Cluj. Potrivit conducerii Energom, pe primele trei luni din 2005, indicatorii financiari ai companiei au inregistrat o scadere de 30%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
"Tranzitia politica a blocat toate marile proiecte de investitii, deoarece companiile au asteptat stabilizarea mediului economic si politic. Consider ca autoritatile locale nu ar trebui sa se gandeasca sa faca afaceri imobiliare pe spatele investitorilor", a spus Pascal Fesneau, directorul general al Energom.
De altfel, oamenii de afaceri implicati in astfel de proiecte dau vina in mod special pe inconsecventa factorilor de decizie de la nivel local. Gheorghe Pacoste, manager de proiect la parcul industrial Tetarom, spune ca firma Alpine Mayreder, care a castigat licitatia pentru amenajarea terenurilor din parc, este deja in pierdere.
"Lucrarea a trenat foarte mult din cauza ca s-au modificat proiectele de mai multe ori, acum suntem la al patrulea proiect. In plus, amplasamentul este dificil, materialele pentru terasamente sunt tot mai scumpe, asa ca inregistram deja pierderi de sute de mii de euro", afirma managerul de proiect.
Noua fabrica, cea mai mare investitie pe care Montupet urma sa o faca in afara Frantei, ar fi realizat componente cap-cilindru, in proportie de 60%, restul de 40% din productie fiind destinata altor componente auto (subansamble frana, jenti auto, tevi esapament etc.).
Chiria solicitata de reprezentantii locali pe metru patrat a fost considerata prea mare de catre francezi, care au anuntat mutarea proiectului in parcul industrial de la Ruse, din Bulgaria.
Cu o cifra de afaceri de 423 de milioane de euro in 2003, grupul francez detine in prezent mai multe fabrici in Franta, Spania, Marea Britanie, Canada si Mexic.
Montupet este furnizor pentru marile firme constructoare de masini din Europa (Audi, Seat, Ford, Volvo, Jaguar, Renault, Saab, Peugeot, Citroen etc.).
anca.rif@zf.ro