Mega Image investeste 5 mil. euro in extinderea retelei din Capitala
Autor:
Mihaela Popescu
15.05.2007
Mega Image are in derulare un proiect de remodelare a magazinelor mai vechi, urmand ca pana la finele lui 2007 un numar total de 6-7 unitati sa fie modernizate.
"Procesul de remodelare urmeaza focusul companiei pe produse proaspete precum si pe diversificarea gamei de produse", au declarat reprezentantii Mega Image Romania. Produsele proaspete reprezentau la inceputul anului trecut aproximativ 40-50% din vanzarile anuale ale retelei, potrivit propriilor estimari.
Compania Mega Image Romania a inregistrat o cifra de afaceri de 70,8 mil. euro anul trecut, in crestere cu 14% fata de 2005. Reteaua a raportat o pierdere de aproape 2 mil. euro (7 mil. lei) pentru 2006, fata de aproximativ 0,3 mil. euro in anul precedent.
Reteaua Mega Image a investit anul trecut aproximativ doua mil. euro in inaugurarea a doua unitati in Bucuresti (Pipera) si Constanta. Compania si-a majorat la sfarsitul anului trecut capitalul social cu 5,6 milioane de euro, pana la aproximativ 13 mil. euro, prin aportul asociatului unic, grupul belgian Delhaize.