Accent propune cursa charter la Venetia
Autor:
Cristiana Groza
25.04.2007
In acelasi timp, profitul agentiei s-a majorat anul trecut cu circa 16%, de la 600.000 de euro in 2005, pana la 700.000 de euro anul trecut.
"Am depasit estimarile facute in luna septembrie, din cauza numarului mare de evenimente pe care le-am organizat, datorita pachetelor tursitice vandute cu ocazia revelionului si datorita cresterii numarului de solicitari pentru bilete de avion in perioada septembrie - decembrie", spune Lucian Boronea, directorul general al agentiei Accent Travel & Events. Cre sterea sumelor rulate a continuat si in primele trei luni ale acestui an, reprezentantul companiei anuntand o crestere de 25% pentru segmentul de ticketing si de 10% pe segmentul de turism, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
"Ca si proiecte pentru 2007, vom opera o cursa charter cu destinatia Venetia pe toata perioada verii si vom implementa un sistem de vanzari si rezervari on-line", a mai spus Boronea.
Charterul cu destinatia Venetia este singurul pe care compania il opereaza, iar preturile pentru acesta variaza de la 545 euro pana la 992 de euro, in functie de perioada si de hotelul ales. Rezervarile online reprezinta circa 5% din totalul rezervarilor companiei, urmand ca pana in 2008 ponderea acestora sa creasca la 20% din total. Directorul general al Accent Travel & Events spune ca cele mai mari majorari aferente anului in curs sunt asteptate pe segmentul de ticketing, pentru care Boronea estimeaza o crestere de 39%, urmat de turismul intern, cu o crestere estimata la 35%, apoi de turismul extern si activitatea de organizari de evenimente, ale caror cresteri sunt estimate la 15% si respectiv 11% in acest an.
Majoritatea operatorilor din turism au inregistrat anul trecut cresteri de circa 30% pe segmentele principale pe care activeaza. Accent Travel & Events concureaza pe aceasta piata cu agentii precum Happy Tour, Aerotravel, Eximtur, Nova Touring sau Marshal Turism.