SIF Banat-Crisana a incasat 0,35 mil. euro pe actiunile de la Avicola Baia Mare

Autor: Catalin Ciocan 25.01.2007
SIF Banat-Crisana si-a vandut ieri participatia de 25,7% detinuta in cadrul societatii Avicola Pui Carne din Baia Mare, incasand pe actiunile vandute 1,2 milioane de lei (0,35 milioane de euro). Societatea de Investitii Financiare (SIF) si-a vandut actiunile, prin intermediul unei tranzactii derulate pe piata RASDAQ la un pret de 3 lei/actiune, de aproape 16 ori mai ridicat decat pretul anterior la care se realizasera tranzactii cu aceste titluri. Actiunile societatii sunt de altfel extrem de putin lichide, tranzactia de ieri fiind practic prima din ultimii sase ani. Producatorul de carne este controlat de societatea Hofer-H.I SRL, potrivit celor mai recente raportari.