Inflatia din zona euro, la maximul ultimilor sase ani

Autor: Vlad Anastasiu 07.01.2008
Din cauza pretului extrem de ridicat al petrolului, precum si a cresterii preturilor la alimente, inflatia din zona euro a atins in decembrie nivelul de 3,1%, scrie BBC News. Acesta este cel mai ridicat nivel al inflatiei inregistrat in statele Uniunii Europene care folosesc moneda euro in ultimii sase ani. Nivelul inflatiei inregistrat in luna decembrie este cu mult peste nivelul tinta de 2% stabilit de catre BCE, iar acum banca se afla in pozitia delicata de a incerca sa micsoreze rata inflatiei fara a afecta cresterea economica. BCE a reusit sa mentina rata dobanzii la 4% inca din luna iunie, chiar si pe perioada crizei financiare din Statele Unite. Imediat dupa criza economica, BCE a fost tentata sa majoreze rata dobanzii pentru a incetini cresterea inflatiei, insa cresterea pretului la energie, precum si incetinirea pietei creditelor, au facut ca banca sa nu adopte nicio masura de majorare a dobanzii. How ard Archer, analist al Global Insight, este de parere ca BCE se afla intr-o pozitie "inconfortabila". "Cu toate ca BCE trebuie sa micsoreze rata inflatiei, banca nu poate modifica inca rata dobanzii si este de asteptat ca aceasta sa ramana la nivelul de 4% pentru multe luni de acum incolo".